Spiritualitate

  • Autoprotectia Psihica

    0 out of 5
    43.00 lei

    Cea mai comună formă de atac psihic este cea care provine din mintea ignorantă şi malignă a oamenilor. Chiar şi persecutorul nostru poate fi o victimă. Atunci când vom da mâna cu acest om noi vom simţi un şoc puternic. Persoana de la care emană răul poate să nu fie cea de la care provine acesta. Pentru apărare noi trebuie să ne bazăm pe metodele umane care sunt destul de eficiente şi mai puţin periculoase.

  • Avataruri – Carte de Initiere Spirituala

    0 out of 5
    30.00 lei

    Un Maestru este o fiinţă umană care, după ce a parcurs drumul evoluţiei şi a atins etapa finală a acestui drum – Drumul Iniţierii – care cuprinde cinci iniţieri de a intra în Regatul Spiritual. Cuvântul Avatar ne trimite cu gândul la ceva ce coboară din cer la om.
    Două sunt caracteristicile omului care va deveni manifestarea specială a lui Dumnezeu: bhakti, iubirea pentru cel în care va apărea, şi dragoste pentru cei a căror viaţă este chiar viaţa lui Dumnezeu. Numai când aceste caracteristici apar în om, el va putea deveni – în Universuri viitoare – un avatar, care va apare ca Dumnezeu pentru om.
    – Avataruri
    – Ce este un Avatar
    – Sursa şi nevoia de Avataruri
    – Avataruri Speciale

  • Cartea Mediumilor – Allan Kardec

    0 out of 5
    45.00 lei

    Cartea Mediumilor ne dezvaluie existenta lumii spirituale cat si raspunsurile despre existenta vietii dupa moarte. Cartea Mediumilor descrie spiritul ca o fiinţa principală care anima trupul.  Trupul fiind doar un înveliş, un veşmânt, de materie grosieră, pe care spiritul îl paraseste când este vechi. Cartea Mediumilor va raspunde la intrebarile legate de lumea de dincolo si despre existenta spiritului.

  • Clarviziunea şi Puterile Oculte – Swami Panchadasi

    0 out of 5
    38.00 lei

    Sufletul sau mintea este adevăratul cunoscător care devine conştient de lumea exterioară cu ajutorul mesajelor simţurilor.
    Dacă mintea nu ar primi aceste mesaje, ea ar fi goală în ceea ce priveşte obiectele exterioare.

  • Cristale Vindecatoare – Christian & Miriam Dikol

    0 out of 5
    75.00 lei

    Cristale: terapii pentru vindecare  si protectie spirituala

    Daruri ale Divinităţii, create de Inteligenţa Supremă,cristalele nu sunt doar simple minerale, căci ele au o vibraţie deosebită, fiind parcă însufleţite de spiritele care sălăşluiesc în fiecare din ele.

  • Incursiune in Channeling

    0 out of 5
    35.00 lei

    Această carte este rezultatul experienţei în comunicarea astrală a instructorului de channeling. Cartea explică ce este channelingul- comunicarea astrala şi cum poţi intra în legătură cu ghidul tău pentru ca să îti dezvolti capacităţile. Diferite capitole se ocupă cu tipuri speciale de lucruri precum citirea aurelor, a chakrelor şi a vieţilor trecute. Lectura acestei cărţi te va ajuta să înţelegi că nu vei întâmpina nicio dificultate în a intra în legătură cu ghidul vostru luând parte la această minune a comunicarii astrale.

  • Inițiere în Comunicări Astrale – Christian & Miriam Dikol

    0 out of 5
    45.00 lei

    Deschiderea canalului propriu de energii şi lumină cu Astralul Superior este un lucru deosebit în viaţa spiritului întrupat, conferindu-i posibilităţi nebănuite de a comunica cu confraţii săi, spiritele oamenilor liberi din Astral, de a cunoaşte mai bine Lumea Spirituală şi Universul.

  • Învăţăturile Magice Complete ale Tuturor Timpurilor Vol.1

    0 out of 5
    45.00 lei

    Cartea Invataturile Magice ale Tuturor Timpurilor despre misterele, magia si sistemele secrete ale filozofiei existente în lumea antică. Adevărurile sunt fără vârstă despre viaţă. Cartea Invataturile Magice ale Tuturor timpurilor constituie o încercare de a compila un volum care este demn de acei profeţi şi înţelepţi ale căror cugetări sunt sublime.

  • Învăţăturile Magice Complete ale Tuturor Timpurilor Vol.3 – Manly P. Hall

    0 out of 5
    35.00 lei

    Există un munte situat în mijlocul Pământului sau în Centrul Lumii, care este deopotrivă mare şi mic.
    Este deopotrivă moale, aspru şi pietros. Este departe şi totuşi foarte aproape, însă invizibil, căci aceasta a fost porunca lui Dumnezeu. Aici sunt ascunse cele mai importante comori pe care Lumea nu ştie să le preţuiască. Acest Munte este bântuit de bestii feroce şi de păsări lacome care fac ca drumul până aici să fie dificil şi periculos. Aceste creaturi se află în slujba diavolului, care se opune vrerii lui Dumnezeu şi fericirii omului.

  • Magia Magnetică

    0 out of 5
    65.00 lei

    TRATAT ISTORIC ŞI PRACTIC

    – despre fascinaţii, oglinzi cabalistice, aporturi, suspensii, pacte, talismane, vrăji, farmecul vânturilor, posesii, necromanţie, magia cuvântului, necromanţie, magia celestă

    Prin acţiunea magnetismului uman putem reproduce starea cataleptică. Putem ca prin acelaşi efect de atracţie să operăm suspensia corpurilor materiale. Iniţiatul poate merge pe puncte de sprijin contrar constituţiei fiinţei sale şi legilor echilibrului. Poate vedea, cu achii inchisi, prin ceafă, plex, sau călcâie, la distanţe incomensurabile şi poate auzi ce se vorbeşte acolo. Poate să comunice cu mortii, să le vorbească şi să afle de la ei lucruri utile. Poate la rândul său să-si fascineze magnetizatorul, făcându-se invizibil în ochii săi sau trasnformând obiecte după bunul plac.

  • Magul sau Inteligențele Celeste

    0 out of 5
    85.00 lei

    Magul sau Inteligențele Celeste de Francis Barett este o carte din domeniul stiintelor oculte si magiei ceremoniale. Cartea Magul conţine cunoştinţe profunde de alchimie, astrologie şi Kabală. Zorii Aurii (Golden Dawn) şi alte mişcări oculte şi esoterice considerand-o drept o importantă sursă de inspiraţie

    – Despre minunăţiile magiei naturale
    – Despre amulete, farmece şi vrăji
    – Despre pentagramele magice şi alcătuirea lor
    – Despre Soare şi Lună şi proprietăţile lor magice
    – Despre alchimie şi originea sa divină

    Vezi si Cheile Magice ale lui Solomon o alta carte asemanatoare