bioenergie

  • Cristale Vindecatoare – Christian & Miriam Dikol

    0 out of 5
    75.00 lei

    Cristale: terapii pentru vindecare  si protectie spirituala

    Daruri ale Divinităţii, create de Inteligenţa Supremă,cristalele nu sunt doar simple minerale, căci ele au o vibraţie deosebită, fiind parcă însufleţite de spiritele care sălăşluiesc în fiecare din ele.

  • Magia Magnetică

    0 out of 5
    65.00 lei

    TRATAT ISTORIC ŞI PRACTIC

    – despre fascinaţii, oglinzi cabalistice, aporturi, suspensii, pacte, talismane, vrăji, farmecul vânturilor, posesii, necromanţie, magia cuvântului, necromanţie, magia celestă

    Prin acţiunea magnetismului uman putem reproduce starea cataleptică. Putem ca prin acelaşi efect de atracţie să operăm suspensia corpurilor materiale. Iniţiatul poate merge pe puncte de sprijin contrar constituţiei fiinţei sale şi legilor echilibrului. Poate vedea, cu achii inchisi, prin ceafă, plex, sau călcâie, la distanţe incomensurabile şi poate auzi ce se vorbeşte acolo. Poate să comunice cu mortii, să le vorbească şi să afle de la ei lucruri utile. Poate la rândul său să-si fascineze magnetizatorul, făcându-se invizibil în ochii săi sau trasnformând obiecte după bunul plac.

  • Manualul Vindecătorului Bioterapeut

    0 out of 5
    65.00 lei

    Este o lucrare profesionistă din care puteţi să învăţaţi cum anume trebuie să procedaţi şi ce instrumente să folosiţi ca să deschideţi canalele de energii şi lumină cu Astralul Superior, atât de necesare vindecătorilor şi pacienţilor, cum anume să faceţi purificarea şi curăţirea  energiilor negative